Spune-mi ce patruped canin deții ca să îți spun ce norme legislative ți se aplică

Articolul reprezintă opera exclusivă a autorului. Opiniile exprimate nu angajează sub nicio formă Ingenio.

Medeea Mihalache Medeea este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din București. Cele două mari pasiuni, scrisul și dreptul, sunt îmbinate de o manieră armonioasă prin articolele pe care le redactează despre diferite subiecte de interes din sfera juridicului.

🟢 Introducere

Ne confruntăm cu un truism: oricine iubește animalele, dar din categoria ,,vedetă” fac parte și câinii. Ceea ce multe persoane nu cunosc, poate, este faptul că anumite rase canine au un regim special și, ca atare, atrag condiții de deținere, îngrijire si declarare aparte.

În articolul ce urmează voi detalia în concret care sunt aceste rase, toate informațiile necesare și, mai mult, voi acoperi și discuția despre răspunderea civilă ce se naște în persoana proprietarilor de câini în general, în momentul în care aceștia produc ipotetice prejudicii.

🟢 Legislația de referință: O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi

Prima întrebare evidentă ar fi: Ce se înțelege prin câini periculoși? Art.1 al O.U.G. nr. 55/2002 prevede că există două categorii de câini periculoși:

👉 categoria I, unde intră câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;

👉 categoria II, unde intră câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

De asemenea, art.2 explicitează în completare și trăsăturile de caracter ale acestor rase, trăsături ce pot varia în funcție de prea mulți factori, dar de esența acestui articol ar fi contrapunctul de la alin. (2), unde se menționează faptul că NU sunt considerați astfel:

👉 „câinii care atacă sau mușcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de acel câine”;

👉 sau „orice câine folosit de unităţile de poliţie, de jandarmerie, de alte unităţi militare, de unităţile vamale sau de serviciile publice de securitate, protecţie şi pază, care, aflându-se în misiune, a atacat sau a muşcat o persoană”.

🟢 Obligațiile deținătorilor

De departe cel mai important aspect îl reprezintă faptul că legiutorul impune ca deținătorul să fi împlinit 18 ani, implicit să aibă capacitatea deplină de exercițiu, pentru a conștientiza cu adevărat ce enormă responsabilitate își pune în mâinile sale. La cele două se mai adaugă și lipsa antecedentelor penale, să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei.

Conform art. 4 al O.U.G. nr. 55/2002, aceștia trebuie mai departe să depună la secția de poliție din raza imobilului unde se află animalul o adeverință eliberată de Asociația Chinologică Română, care să ateste faptul că patrupedul face parte din una dintre categoriile sus menționate, și o declarație pe proprie răspundere, care să cuprindă numărul de identificare al câinelui, aplicat prin microcip sau tatuare și faptul că au fost efectuate vaccinarea și sterilizarea.

De maximum interes este modalitatea în care accesul acestor câini se face în spațiul public. Așadar, art.6 învederează faptul că în localurile publice, în mijloacele de transport în comun și în locurile publice, accesul acestora este strict interzis. Totuși, ei pot merge pe drumurile publice și a căilor de acces către acestea, în părțile comune ale imobilelor în care sunt deținuți, însă numai cu botniță și zgardă cu lesă sau ham, iar în parcurile special dedicate câinilor se poate fără nicio restricție.

🟢 Sancțiuni

Consecințele nerespectării dispozițiilor O.U.G. nr. 55/2002 sunt drastice și reprezintă chiar infracțiuni, nu doar contraventie. Astfel, art. 12 alin (1) prevede că „neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, prevăzute la art. 6, dacă atacul a avut loc, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. În continuare, alin. 2 al aceluiași articol spune că dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă din culpă, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 192 sau 196 din Codul penal.

Un subiect aparte și, în egală măsură, dureros, îl reprezintă organizarea de lupte între acest gen de câini, pregătirea lor în acest scop sau chiar participarea la astfel de lupte. Aceste fapte reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

🟢 Răspunderea civilă delictuală a proprietarilor

Excedând subiectul câinilor considerați agresivi, revin la noțiunea de animal în genere și atrag atenția asupra faptului că fiecare dintre noi suntem răspunzători din punct de vedere legal pentru ceea ce animalele, respectiv câinii noștri distrug/atacă. Putem fi actionați în instanță cu succes dacă nu îndeplinim anumite minime cerințe, cum ar fi plasarea unui anunț la intrarea în imobilul unde acesta se află, pe care să precizăm ,, Atenție, câine rău!”, împrejmuirea trainică a gospodăriei ca acesta să nu poată evada pe drumul public, putând astfel ataca alte persoane, vaccinarea și prezentarea carnetului de vaccinare și deparazitare, când este necesar etc. Aceste minime diligențe sunt binevenite în contextul unei apărări valide.

Art. 1375 din Codul Civil menționează că „proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”.

Dezvoltând, este de reținut faptul că art. 1377 din Codul Civil arată că „are paza animalului sau a lucrului, proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, excercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu”.

Cu toate acestea, art. 1380 din Codul Civil vine în ajutorul celor nedreptățiți în mod abuziv și spune că „în cazurile prevăzute la art. 1375, 1376, 1378 şi 1379 nu există obligaţia de reparare a prejudiciului, atunci când acesta se datorează exclusiv faptei victimei înseşi, faptei unui terţ sau, după caz, prejudiciul este urmarea unui caz de forţă majoră”.

🟢 Concluzie

A iubi și a avea grija unui animal, oricare ar fi acesta, presupune o mare responsabilitate, întâi emotională, deoarece viața și bunăstarea lui se află în controlul propriu, iar în subsidiar, legală, civică, forțându-ne să realizăm că în general, dar cu atât mai mult în acest caz, faptele noastre au întotdeauna consecințe, iar acestea nu rămân trecute cu vederea de către legiuitor și lege.

Un articol semnat de către Medeea Mihalache.