Rambursarea anticipată a creditului bancar
- Medeea Mihalache
- 29 nov. 2023
- 3 min de citit

Articolul reprezintă opera exclusivă a autorului. Opiniile exprimate nu angajează sub nicio formă Ingenio.
![]() | Medeea Mihalache Medeea este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din București. Cele două mari pasiuni, scrisul și dreptul, sunt îmbinate de o manieră armonioasă prin articolele pe care le redactează despre diferite subiecte de interes din sfera juridicului. |
🟢 Introducere
Înaintând în vârstă, realizăm cât este de important să avem un loc al nostru, pe care să îl numim acasă, independent de alte persoane, însă pe o piață imobiliară cu scoruri destul de ridicate, ideea unui credit pe 20 de ani sau chiar mai mult și pe sume considerabile, pare a fi la ani distanță. Contractul de credit cu un operator bancar este un lucru ce necesită multă atenție și înțelegere pe deplin, dar ceea ce multe persoane nu cunosc este că, în egală măsură, acest contract oferă o șansă, o ușă deschisă către prima ta casă.
🟢 Reglementarea legală
Legiuitorul român a fost generos în ceea ce privește reglementările fiscal-bancare. Ne vom apleca, totuși, asupra unui act normativ-cadru: O.U.G. 52/2016.
Art. 40 spune, așadar, în linii mari: „Consumatorul are dreptul, în orice moment, să îşi îndeplinească integral sau parţial obligaţiile care îi revin în temeiul unui contract de credit înainte de încetarea acestuia. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda şi costurile aferente sumei rambursate anticipat pentru perioada dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit”.
La prima vedere, pare destul de ambiguu, dar art. 41 alin. (1) vine în completare astfel: „Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiţionat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.
(2) În cazul rambursării anticipate parţiale, consumatorul are dreptul să aleagă între:
a) menţinerea valorii ratei lunare şi diminuarea perioadei de creditare iniţiale;
b) diminuarea valorii ratei lunare şi menţinerea perioadei de creditare iniţiale;
c) diminuarea valorii ratei lunare şi diminuarea perioadei de creditare iniţiale.”
Cel mai des întâlnită variantă de rambursare anticipată este cea de la litera a), deoarece, consumatorii, din punct de vedere psihologic, se cutremură la gândul de a fi constrânși juridic de către bancă un număr de ani, neputând avea controlul viitorului și al impreviziunilor de tipul pandemii, război, calamități naturale sau pur și simplu imposibilitatea fortuită de a-și duce la bun sfârșit plățile.
În ceea ce privește alin (2), este important de menționat faptul că a fost modificat prin Legea nr. 134/22.05.2023, astfel încât există obligație pentru creditor de a oferi, în scris, consumatorului, la cerere, o simulare pentru fiecare dintre cele 3 situații anterior enumerate și, mai mult, creditorul este chiar obligat de a încunoștiința consumatorul despre acest drept al său.
Rambursarea creditului poate fi totală sau parțială. În ambele cazuri, aceasta are loc printr-o cerere, alături de cartea de identitate, depuse la sediul băncii, cu care a luat naștere contractul sau chiar online pentru unele dintre ele care permit acest lucru. Banca este obligată să opereze această cerere!
De asemenea, această procedură poate fi realizată indiferent de tipul creditului și se impune să nu existe restanțe de plată a ratelor. În cazul unui credit garantat cu un imobil, după rambursarea totală, este obligatoriu să se ceară radierea ipotecii făcute în favoarea băncii.
În ceea ce privește creditele ipotecare, cel mai propice este a se rambursa anticipat la început, dintr-o rațiune cât se poate de simplă. Așadar, primele rate ale acestui tip de credit sunt formate din 75% dobândă și 25% credit principal, dar de-a lungul timpului contractual, datele ajung să se echivaleze, ajungând, ca până la final, sa fie un procent mai mare de credit și unul mai mic de dobândă.
Dacă încă nu ești convins de eficiența rambursării anticipate, trebuie să specific faptul că este prevăzut comision de rambursare 0%, atât în cazul creditelor cu dobândă variabilă, cât și pentru creditele ipotecare acordate începând cu 2016, iar pentru creditele cu dobândă fixă există un comision de doar 0.5-1%.
🟢 Concluzii
Step by step
1. Cerere către bancă - în scris sau online, cu obligativitatea băncii de a eficientiza cererea.
2. Plata anticipată se poate face oricând în timpul creditului, dar cel mai avantajos este în ziua scadenței ratei sau imediat după.
3. Emiterea unui noi scadențar
Cunoscând toate drepturile pe care le avem în cadrul unui contract de credit, ne oferă oportunitatea de a fi conștienți de toate artificiile licite de care putem dispune, iar ideea unei astfel de decizii de anvergură nu demonstrează decât maturitate financiară, juridică și dovedește responsabilizarea individului doritor de a-și depăși condiția.
Un articol semnat de către Medeea Mihalache.