%20(Logo).png)
Minoritatea în rândul mamelor. Consecințele noului proiect legislativ
- Bianca-Sorina Meseșan
- 4 mar. 2024
- 9 min de citit
Articolul reprezintă opera exclusivă a autorului. Opiniile exprimate nu angajează sub nicio formă Ingenio.
 | Bianca-Sorina Meseșan Bianca este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este o fire meticuloasă, pasionată de drept civil și de drept notarial. A descoperit frumusețea acestor materii încă din anul în care a urmat, în cadrul Facultății, cursul de drept notarial. |
Introducere
Să aleg educația sau să mă îngrijesc în totalitate de copil?
Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări întâlnite în rândul minorelor care devin mame la o vârstă fragedă.
Motiv pentru care, un nou proiect legislativ privind modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 a trecut tacit de Senat.
Acest nou proiect legislativ vizează dobândirea capacității depline de exercițiu a mamelor de 16 ani. Prin acordarea capacității depline, mamele de 16 ani nu vor mai fi supuse dispozițiilor minorității ca până în prezent, ci vor beneficia de tratamentul juridic de care beneficiază în prezent mamele adulte. Asta înseamnă că, mamele tinere vor putea semna orice act juridic cu caracter medical ori social al nou-născutului, vor putea lua decizii privind destinul lor, cât și al minorului și nu în ultimul rând, vor putea beneficia de drepturile financiare și de serviciile sociale în acord cu nevoile ei, respectiv ale copilului.
Un aspect important în procedura dobândirii capacității depline de exercițiu la această vârstă (ținând cont și de modificările hormonale apărute în timpul sarcinii / după sarcină), cu un puternic impact asupra sănătății psihice și emoționale, îl reprezintă etapa procesuală în care practic, mama este chemată în instanță pentru a fi ascultată.
Această etapă întrunește toate caracteristicile unui episod traumatizant, mai ales în contextul în care tatăl biologic refuză recunoașterea paternității.
Pentru înțelegerea consecințelor juridice ale noului proiect legislativ apreciem că se impun anumite clarificări teoretice.
Capacitatea civilă în vechea reglementare
Capacitatea civilă este formată din capacitatea de folosință și cea de exercițiu, recunoscută tuturor persoanelor, cu excepțiile prevăzute de lege. Dacă pentru dobândirea capacității de folosință singura condiție care trebuie îndeplinită este ca persoana să se nască vie, capacitatea de exercițiu presupune existența discernământului.
Discernământul se formează gradual, pe măsură ce persoana cunoaște o dezvoltare fizică și psihică și dobândește experiență de viață.
Ținând cont de cercetările socio-medicale, legea instituia o prezumție a discernământului pentru minorii care împlineau 14 ani. Astfel, persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, (cu excepția celor care erau puși sub interdicție, a minorilor care se căsătoreau în condițiile prevăzute de lege înainte de împlinirea vârstei de 18 ani și a minorilor de 16 ani cărora instanța de tutelă le recunoștea, pentru motive temeinice, capacitate de exercițiu deplină), beneficiau de capacitate de exercițiu restrânsă.
Din acel moment, ei puteau participa în mod personal, dar nu singuri, la operațiuni juridice civile. Per a contrario, minorii sub 14 ani erau lipsiți de capacitatea de exercițiu (precum și interzisul judecătoresc). Cu toate acestea, existau situații în care deși persoana era majoră (18 ani), era lipsită de capacitatea deplină de exercițiu din cauza alienației sau debilității mintale [1]. Aceștia, alături de minorii sub 14 ani erau incluși în categoria interzișilor judecătorești.
Dat fiind faptul că, atât minorii sub vârsta de 14 ani, cât și persoanele aflate sub interdicție judecătorească nu aveau capacitate de exercițiu, ei nu puteau încheia acte juridice singuri. Premisa fiind aceea că se expuneau unor consecințe juridice lezionare dezvoltării propriei persoane. Motiv pentru care, actele juridice încheiate de ei înainte de punerea lor sub interdicție judecătorească erau sancționate cu nulitate relativă, chiar dacă se dovedea că la data încheierii lor au avut discernământ.
Măsurile de ocrotire în vechea reglementare
Pentru protejarea persoanelor care erau lipsite de discernământ, a celor care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege, nu își puteau administra bunurile și nici nu își puteau apăra interesele, legiuitorul instituia următoarele măsuri speciale de ocrotire:
tutela, măsura ce putea fi instituită în situația în care, ambii părinți erau, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau li se aplica pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește morți, precum și în cazul în care, la încetarea adopției, instanța decidea că era în interesul minorului instituirea unei tutele [2];
curatela, măsură ce se instituia de regulă, față de o persoană capabilă [3];
interdicția judecătorească – măsură luată de către instanța judecătorească în cazul persoanelor lipsite de discernământul necesar îngrijirii intereselor personale, din cauza alienației sau debilității mintale [4]. După primirea cererii de instituire a măsurii, instanța de la domiciliul persoanei a cărei punere sub interdicție se solicita, dispunea emiterea unei adrese către Institutul Național de Medicină Legală (INML) în vederea efectuării unei expertize medico – legale psihiatrice pentru constatarea afecțiunilor de care se pretindea că suferă persoana, precum și emiterea unei adrese către Primăria în circumscripția căreia se afla domiciliul persoanei respective în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul acesteia. Legiuitorul stabilind că, în caz de nevoie și până la soluționarea cererii de punere sub interdicție judecătorească, instanța de tutelă putea numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui interdicție fusese cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia. Puteau fi puși sub interdicție judecătorească și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă [5].
Măsurile de ocrotire a persoanei fizice în noua reglementare
Noile măsuri de ocrotire introduse prin Legea nr. 140/2022 bazate pe principiul necesității, al proporționalității și al subsidiarității, înlocuiesc ceea ce în vechea reglementare se numea punerea sub interdicție judecătorească. Aceste măsuri fiind mai flexibile, oferă o mai mare libertate persoanei fizice în exercitarea drepturilor și a obligațiilor civile. Noile măsuri se vor aplica în funcție de durata deteriorării facultăților mintale (temporare/parțiale), după cum urmează:
În cazul majorului, dacă deteriorarea este totală și, după caz, permanentă – se va institui tutela specială, măsură ce nu poate depăși de regulă, 5 ani. Însă, dacă deteriorarea este permanentă, instanța, la încetarea duratei, poate dispune prelungirea măsurii cu o durată mai mare, dar care nu poate depăși 15 ani. Rezultă astfel că, durata maximă a tutelei speciale este de 20 ani. În schimb, dacă deteriorarea este doar parțială, se va institui măsura consilierii judiciare, a cărei durată este de maxim 3 ani, fără a exista posibilitatea prelungirii acesteia. Ea se instituie de către instanța de tutelă doar în măsura în care apreciază că interesele majorului nu sunt protejate corespunzător prin instituirea asistenței pentru încheierea actelor juridice.
Asistența pentru încheierea actelor juridice – aceasta este o măsură de sprijin (nu de ocrotire cum sunt celelalte) pentru majorul care, din cauza unei dizabilități intelectuale sau psihosociale are nevoie de sprijin pentru a se îngriji de persoana sa, a-și administra patrimoniul și a-și exercita drepturile și obligațiile civile. Numirea asistentului este o procedură exclusiv notarială dispusă pentru o perioadă de maximum 2 ani, însă cu posibilitatea reînnoirii ei pentru o perioadă ce nu poate depăși 2 ani [6].
Curatela persoanei majore – instituirea acestei măsuri nu afectează capacitatea deplină a persoanei. Ea se dispune în situația în care majorul se află într-o situație deosebită, expres prevăzută de Lege, care o împiedică să-și îndeplinească obligațiile și să-și apere interesele și să-și exercite drepturile. Cazurile sunt prevăzute expres în art. 178 NCC. A nu se confunda curatela persoanei majore cu cea a minorului (sub 14 ani). În acest din urmă caz, se vor aplica regulile de la tutelă (art. 110 – 163 NCC), în vreme ce curatela majorului este guvernată de regulile mandatului (art. 2029 introdus prin art. 7 pct. 72 L. nr. 140/2022 – 2038).
De măsura tutelei speciale, poate beneficia și minorul cu capacitatea de exercițiu restrânsă, dacă instanța de tutelă nu apreciază că ocrotirea acestuia se poate realiza prin instituirea curatelei sau prin punerea sub consiliere judiciară în condițiile prevăzute la lege la art. 164(4) NCC.
În cazul minorului cu capacitatea de exercițiu restrânsă, ocrotirea se poate realiza prin:
autoritatea părintească – potrivit legii nr. 272/2004, republicată, pentru respectarea și garantarea drepturilor copilului;
tutela – în situația în care minorul este lipsit de ocrotire părintească;
curatela – măsura cu caracter temporar și subsidiar, ce intervine doar în cazurile prevăzute de lege. Această măsură, în fapt, este o tutelă ad-hoc, întrucât este cârmuită de regulile tutelei minorului [7].
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Izvorul prezentei legi îl reprezintă Convenția ONU cu privire la Drepturile fundamentale ale copiilor adoptată pe 20 noiembrie 1989. România a ratificat Convenția pe 28 septembrie 1990 prin Legea nr. 18/1990 și s-a inspirat din aceasta atunci când a elaborat Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare [8].
Potrivit acestei legi, copil înseamnă persoană sub 18 ani a cărei întreținere revine exclusiv părinților, autorității tutelare și organismelor private autorizate. Astfel, orice decizie trebuie să fie luată cu respectarea principiului interesului superior al copilului. Acest principiu este impus exclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora le-a fost oferit în plasament în mod legal [9].
Autoritățile publice precum și instanțele judecătorești sunt obligate să implice familia minorului în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil, în sprijinirea îngrijirii, a creșterii și a formării și educării acestuia în cadrul familiei.
Deși măsurile de ocrotire din actuala reglementare (Legea nr. 140/2022) sunt mai flexibile, legiuitorul ținând cont de gradul diferit al persoanei de capacitate, respectiv, incapacitate la adoptarea lor, un nou proiect legislativ urmărește modificarea legii anterior menționate (L. nr. 272/2004) privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Noul proiect legislativ
Prin acest proiect se dorește dobândirea capacității depline a mamelor de 16 ani și oferirea acelorași drepturi ca mamele cu capacitate de exercițiu deplină, în linie cu interesul superior al copilului, posibilitatea acestora de a solicita indemnizații de creștere, alocații de stat și alte drepturi în mod direct.
Deși, prin acest nou proiect legislativ se dorește sprijinirea mamelor minore, instalarea sentimentului de siguranță, independență în exercitarea drepturilor și a asumării obligaților, precum și evitarea întregii proceduri privind Direcția de Asistență Socială, nu putem neglija nici eventualele consecințe post-partum care, în rândul minorelor pot fi mai accentuate decât la persoanele adulte. Și mai ales, problemele medicale. Mamele adolescente cu vârsta între 15 – 19 ani se confruntă cu riscuri mai mari de eclampsie, endometrită peurperală și infecții sistemice decât femeile cu vârsta cuprinsă între 20 – 24 de ani, iar bebelușii mamelor adolescente se confruntă cu riscuri mai mari de greutate mică la naștere, naștere prematură și afecțiuni neonatale severe [10].
Printre cele mai grave consecințe, se regăsesc următoarele:
depresie;
abandonul școlar;
gânduri accentuate de suicid;
abandonul non-născutului;
stări de anxietate;
baby blues (stare determinată de modificările hormonale care apar după naștere și se manifestă prin: instabilitate emoțională, insomnie, plâns facil, tristețe, iritabilitate.)
Potrivit statisticilor oferite de Institutul Național de Statistică (INS), în anul 2019, 55% dintre sarcinile nedorite în rândul adolescentelor s-au soldat cu avorturi, cu risc pentru sănătate. Iar în contextul țărilor Uniunii Europene, în anul 2021, România se afla pe locul 1 cu cea mai mare rată a nașterilor în rândul adolescentelor:
- 3.446, mame minore de 17 ani;
- 2.424, mame minore de 16 ani;
- 1.409, mame minore de 15 ani;
- 745, mame minore cu vârste între 10 – 14 ani (față de 731 mame minore de această vârstă în anul 2020) [11].
Însă, nici înainte de anul 2020, situația nu se prezintă cu mari modificări, astfel:
Măsuri de prevenire
Întrucât, educația sexuală la noi în țară lipsește, considerăm că nivelul sarcinilor în rândul minorelor este direct proporțional cu lipsa acesteia. Astfel, suntem de părere că, o măsură eficientă de prevenire a sarcinilor ar fi introducerea educației sexuale în programa școlară la nivelul învățământului gimnazial. Prin această măsură urmărindu-se nu doar prevenirea sarcinilor, ci și încurajarea creionării planului de învățare și clădirea unui potențial drum academic. Măsură susținută chiar și de către o mamă de 17 ani aflată în această situație : „ Aș fi vrut cumva să-mi continui facultatea. Cred că ar fi foarte important ca în școli să se vorbească despre educație sexuală, e cea mai....E printre cele mai importante lecții, dar dacă ar fi fost mai multe informații, mi-ar fi prins mai bine „.
Conform statisticilor INS, un procent semnificativ de mame minore nu finalizează ciclul de educație primar. Una din 5 adolescente care au avut un copil înainte de 15 ani va avea un al doilea copil înainte de a împlini 18 ani.
O altă măsură menită să sprijine persoanele aflate în procesul de formare, mai ales în tranziția : minor – adolescent – adult, este cea a înființării unui cabinet psihologic în unitățile de învățământ in care lipsesc, precum și încurajarea participării minorilor la conversații regulate cu psihologul din unitatea de învățământ în cadrul cărora cabinetul există.
Prin participarea la astfel de conversații, minorii vor fi ghidați în gestionarea emoțiilor, în găsirea de soluții pentru eventualele probleme aferente vârstei, precum și în construirea unei imagini de sine pozitivă, dobândirea încrederii în sine, și cel mai important aspect, evitarea plasării a propriei persoane în zona vulnerabilității.
Și aceasta deoarece, din punct de vedere etimologic, termenul vulnerabilitate provine de la latinescul „vulnus” - rană și „vulnare” - a răni. Iar în rândul minorilor, îndeosebi, în rândul adolescentelor această stare este întâlnită sub forma fragilității emoționale. Fragilitate care, adesea își are izvorul în mediul familial.
Multe adolescente nemulțumite fiind, și uneori, constrânse de împrejurări, au șanse crescute ca ele să devină vulnerabile în relația cu un potențial „prieten”. Dar nemulțumirile pot fi și în legătură cu aspectul fizic, al dificultăților de adaptare (situația minorului venind dintr-o altă unitate de învățământ), al comportamentului (situația unui mediu abuziv acasă), precum și din concentrarea scăzută din timpul orelor de curs (situația minorului care necesită îngrijiri speciale, ori a celui care a crescut cu influențe negative).
În vederea susținerii acestei măsuri , mai jos este atașată o imagine rezultată din numeroasele cercetări ale Dr. Carlos Perris, medic psihiatru:
Concluzii
Ținând cont de cele menționate în prezentul articol, considerăm că, noul proiect legislativ necesită o cercetare mai amănunțită raportat la statisticile existente la nivel național.
Și după cum susține Marcel Proust „adolescența este singurul timp când înveți ceva”, benefic minorilor ar fi o măsură de încurajare în ramura academică și nu în domeniul maturității și al formării unei familii începând cu o vârstă mult prea fragedă, mai exact 16 ani.
Însă, așteptăm decizia finală a legiuitorului, care cu siguranță, va fi înspre binele societății.
Un articol semnat de către Bianca-Sorina Meseșan.
[1] Codul civil adnotat cu doctrină și jurisprudență, volumul 1, Viorel Terezea, ed. Universul Juridic, anul, 2021, pag. 133 – 134.
[2] A se vedea art. 110 Vechiul Cod civil
[3] Pentru aprofundarea condițiilor de instituire a măsurii curatelei, se recomandă art. 178 Vechiul Cod Civil.
[4] Prin alienație și debilitatea mintală se înțelege o boală psihică sau un handicap.
[5] Rezoluția Adunării Generale A/RES/46/119 din 17 decembrie 1991 enunță Principiile de protecție a persoanelor cu boli psihice și de îmbunătățire a îngrijirilor de sănătate mintală
[6] Pentru aprofundarea măsurii, a se vedea art. 138 din L. nr. 36/1995 introdus prin L. nr. 140/2022.
[7] Măsură reglementată expres în art. 178 – 186 NCC.
[9] Articolul 3 din legea 272/2004.
