Divorțul pe cale notarială: procedură și condiții

Articolul reprezintă opera exclusivă a autorului. Opiniile exprimate nu angajează sub nicio formă Ingenio.

Bianca-Sorina Meseșan Bianca este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este o fire meticuloasă, pasionată de drept civil și de drept notarial. A descoperit frumusețea acestor materii încă din anul în care a urmat, în cadrul Facultății, cursul de drept notarial.

Introducere

Întrucât la baza familiei se află încheierea unei căsătorii, ea reprezintă uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie încheiată în condițiile legii [1], tot astfel, și desfacerea acesteia prin divorț presupune un acord liber și neviciat al fiecărui soț. Însă, acordul din cadrul divorțului trebuie analizat printr-o dublă perspectivă, și anume: din perspectiva dreptului familiei, divorțul reprezintă un act juridic unilateral și irevocabil al fiecărui soț prin care acesta își exprimă intenția de a divorța. În vreme ce, din perspectiva dreptului procesual, ne aflăm în fața unei convenții procesuale prin care cei doi soți, părți în procesul civil, își exprimă acordul de voință ca instanța să fie sesizată cu soluționarea desfacerii căsătoriei lor [2].

Divorțul pe cale judiciară

Divorțul se poate realiza și pe cale judiciară, indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există copii minori sau nu, conform art. 374 alin. (1) NCC. Instanța de judecată sesizată cu cererea de divorț are obligația de a verifica existența consimțământului soților, după care, în cameră de consiliu, va fixa un termen pentru soluționarea cererii. Cererea prin care instanța este sesizată, poartă fie semnătura ambilor soți, fie a unui mandatar comun desemnat cu procură specială autentică, potrivit art. 930 alin. (1) CPC. Instanța la termenul fixat, verifică dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei, iar în caz afirmativ, pronunță divorțul pe baza acordului lor, dar fără a face mențiune despre culpa lor.

Cu toate acestea, procedura divorțului nu contravine art. 8 din CEDO. Într-o speță, CEDO a stabilit că desfacerea căsătoriei de către o instanță judecătorească nu aduce atingere dreptului pârâtului la o viață de familie ocrotit de art. 8 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici nu se încalcă dispozițiile art. 12 din aceeași Convenție, întrucât, pe de o parte, această ingerință a autorităților statale este prevăzută de lege, îndeplinește un scop legitim, și este o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora – respectiv pentru protejarea dreptului la o viață privată intimă, personală și familială al reclamantei, iar, pe de altă parte, dreptul de a se căsători al unei părți, drept garantat de art. 12 din Convenție, are în vedere numai încheierea căsătoriei, nu și desfacerea ei [3].

Divorțul pe cale administrativă

Organul competent de a pronunța divorțul pe această cale, este ofițerul de stare civilă de la locul încheierii căsătoriei, ori de la ultima locuință comună a soților. Spre deosebire de procedura anterioară, aceasta are loc doar dacă soții nu au copii minori și numai dacă ei depun personal cererea de desfacere a căsătoriei, și nu prin mandatar. După primirea cererii, ofițerul de stare civilă fixează un termen de reflecție de 30 de zile. La expirarea acestuia, potrivit art. 376 NCC coroborat cu 377 – 378 NCC, ofițerul de stare civilă verifică dacă soții stăruie în cerere prin exprimarea consimțământului, care trebuie să fie liber și neviciat. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci el eliberează certificatul de divorț, în caz contrar, dacă soții nu se înțeleg cu privire la numele de familie pe care-l vor purta după divorț, ofițerul va emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț, îndrumând soții să se adreseze instanței de judecată. De asemenea, dacă prin refuzul ofițerului de stare civilă de a desface căsătoria, se produce un prejudiciu, pentru repararea lui, oricare din soți, se poate adresa instanței de judecată competentă pe cale separată.

Divorțul pe cale notarială

Divorțul pe cale notarială, a cărei reglementare este redată de art. 138 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, precum și de art. 267 – 278 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995.

În privința competenței, se impun câteva precizări, respectiv:

1. în cazul în care căsătoria a fost încheiată în afara țării României, competența îi revine notarului public cu sediul biroului în circumscripția judecătoriei locului transcrierii certificatului de căsătorie, potrivit art. 4 alin. (2) din Instrucțiunile privind îndeplinirea procedurii divorțului de către notarul public [4], precum și a art. 75 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă [5];

2. în situația în care a fost încheiată în străinătate, însă la misiunile diplomatice ori la oficiile consulare, competența îi revine notarului public cu sediul biroului în circumscripția Tribunului București, întrucât locul încheierii căsătoriei este considerat Primăria Sectorului 1, potrivit art. 4 alin. (1) teza a II-a din aceleași instrucțiuni;

3. dacă s-a încheiat în România, competența îi revine notarului public cu sediul biroului în a cărei rază teritorială s-a încheiat căsătoria, ori, în care se află ultima locuință comună a soților.

Cererea de divorț

Se face în scris, se semnează și se depune de regulă, personal de către soți în fața notarului public și doar în situații excepționale prin mandatar cu procură specială autentică.

Potrivit art. 270 alin. (2) din Regulament, ea trebuie să cuprindă:

1. Declarația soților că au ori nu copii minori din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați;

2. Acordul de principiu al ambilor părinți cu privire la copiii minori (modalitatea de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor);

3. Învoiala acestora asupra numelui de familie pe care îl va purta fiecare dintre soți după divorț [6].

La depunere, ea trebuie să fie însoțită de următoarele acte:

1. fotocopii de pe certificatele de naștere ale soților;

2. fotocopii de pe actele de identitate ale soților;

3. fotocopii de pe certificatele de naștere și, după caz, de pe actele de identitate ale copiilor minori;

4. originalul certificatului de căsătorie emis de autoritățile române, de pe care se va face copie legalizată.

Potrivit art. 271 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii, cererea se înregistrează în registrul de divorț în ziua primirii ei, moment în care se va plăti și onorariul. Acesta va fi evidențiat valoric și cu număr de chitanță/bon fiscal, și nu va putea fi restituit. Iar neplata lui îl va plasa de notarul public în situația de a refuza primirea cererii.

Termenul de reflecție

Notarul public fixează un singur termen de 30 de zile calendaristice, după înregistrarea cererii în RNECD [7]. Notarul îl aduce la cunoștința soților verbal, prin indicarea datei în format: an, lună, zi și ora la care aceștia au obligația de a se prezenta personal la biroul notarial.

La acordarea lui, se are în vedere atât disponibilitatea soților, cât și împrejurarea îndeplinirii lui într-o zi nelucrătoare, caz în care, acesta se va prelungi până la următoarea zi lucrătoare. Acest termen nu poate fi mai scurt de 30 de zile și, de regulă, nici nu va putea fi prelungit prin acordarea unui nou termen.

Iar în situația în care, notarul public nu poate fi prezent în ziua înfățișării, el are obligația de a sesiza Camera Notarilor Publici pentru delegarea unui alt notar public în vederea soluționării cererii.

Certificatul de divorț

Până la eliberarea lui, certificatul de căsătorie rămâne la notarul public. El se va elibera în 6 exemplare originale. Momentul eliberării lui reprezintă finalizarea procedurii, căsătoria fiind desființată, notarul public restituie certificatul de căsătorie cu următoare mențiune înscrisă pe el: „Desfăcut căsătoria prin certificatul de divorț nr .../...”, urmată de semnătura și sigiliul notarului public instrumentator.

El face dovada:

1. desfacerii căsătoriei prin acordul părților;

2. a numelui de familie pe care fiecare dintre soți îl va purta după divorț.

Avantajele divorțului pe cale notarială

1. termen de soluționare scurt (30 de zile calendaristice);

2. procedură simplificată;

3. costuri reduse;

4. în opoziție cu ședințele publice din sala de judecată, procedura notarială prezintă o protecție ridicată vizavi de viața privată a părților.

Înregistrarea și arhivarea

1. cauza desfacerii căsătoriei se înregistrează în Registrul de divorțuri și opisul aceluiași registru;

2. documentele care au stat la baza soluționării cauzei se arhivează în dosarul de divorțuri și în mapa de divorțuri. Mapa cuprinde încheierea privind soluția pronunțată de notarul public cu privire la cererea de divorț și, după caz, un exemplar al certificatului de divorț;

3. dosarul de divorț are termen de păstrare 10 ani C.S., spre deosebire de mapa de divorț al cărei termen este permanent [8].

Concluzii

Deși divorțul există încă din antichitate, el nu beneficiază de o reglementare uniformă. Astfel, cu titlu de exemplu menționăm Filipine, unde, deși divorțul este posibil, soții nu au libertatea de a alege forma dorită. Legea filipineză permițând doar divorțul pe cale judiciară ca unică soluție de anulare a căsătoriei. Dar și în acest caz, procedura este îngreunată de către autorități, ele având dreptul de a contesta decizia instanței.

.

Un articol semnat de către Bianca-Sorina Meseșan.

---

[1] A se vedea în acest sens art. 259 Codul Civil

[2] L.D. Cătuna, Considerații privind procedura divorțului prin acordul părților, cit. supra., p. 148.

[3] T. Dâmbovița, s. Civ., dec. nr. 165/2008, în E. Roșu, D.A.T. Rădulescu, op. cit., nr. 31, p. 71.

[4] Emise în baza hotărârii Consiliu Uniunii nr. 15/26.01.2011

5] Publicată în Monitorul Oficiul al României nr. 365 din 30 mai 2012.

[6] Pentru detalii a se vedea A.R. Motica, Dreptul civil al familiei. Raporturile nepatrimoniale. Curs teoretic și practic, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 148 și urm.

[7] Registru național de evidență a cererilor de divorț ținut de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

[8] A.R. Motica. Oana – Elena Buzincu, Veronica Stan, Admiterea în notariat. Teste-grilă și sinteze teoretice, ediția a 9-a, Ed. Hamangiu, București, 2023.