De la victimă la agresor: Consecințele violenței asupra copiilor

Articolul reprezintă opera exclusivă a autorului. Opiniile exprimate nu angajează sub nicio formă Ingenio.

​Adina Cătălina Emrea Adina este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea Andrei Șaguna și a promovat masterul Devianță și Delincvență în cadrul Facultății de Psihologie și Științe Comportamentale și Juridice din cadrul aceleiași Universități. Pasionată de drept și de psihologie, Adina intenționează să surprindă în cadrul articolelor publicate aspecte de o importanță comună pentru cele două domenii.

Introducere

Câţi oameni spun că bătaia nu le-a făcut nici un rău și neagă durerea pe care au resimţit-o atunci când adulţii cei mai apropiaţi de ei considerau că nu-i pot educa altfel decât provocându-le durere?(1).

Adevărata disciplină nu se bazează pe folosirea forţei. Ea rezultă din înţelegere, respect reciproc şi toleranţă. La naştere, copiii sunt complet dependenţi, iar pe măsură ce cresc se bazează pe adulți, în special pe părinţii lor, să-i îndrume şi să-i sprijine pentru a ajunge la o maturitate fondată pe autodisciplină. Pedeapsa corporală nu-i învaţă pe copii cum trebuie să se comporte(2).

Folosirea violenței în procesul de creștere al copilului, pe lângă faptul că poate avea ca și consecințe lipsa stimei de sine, depresia, nesiguranța, rușinea, anxietatea, sinuciderea, dar aceasta poate fi și cauza adoptării unui comportament deviant, deoarece copilul poate înțelege că este normal să folosească violența și că este singura modalitate pentru a rezolva problemele sau conflictele.

Cuprins

Violența este, din păcate, o mare problemă a societății noastre. Aceasta poate fi cauzată de greutățile materiale, lipsa educației, consumul de alcool și droguri, având la bază credințele adânc înrădăcinate precum: ,,unde dă mama crește”, ,,bătaia este ruptă din rai”, ,,fără o palmă nu există educație”, ,,am luat bătaie când eram mic și de aceea sunt ceea ce sunt acum” ș.a.m.d.

Este foarte greu pentru adulţi să renunţe la ceea ce ei consideră a fi „dreptul” lor de a-i lovi şi a-i vătăma pe copii în numele „disciplinei” sau al controlului. Această dificultate pare să-şi aibă sursa în experienţa personală, deoarece au fost loviţi în copilărie de părinţii lor(3).

În cuprinsul art. 488 din Codul familiei  este prevăzut că: ,,Părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios”, iar la art. 489 se are în vedere faptul că ,,Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât cu respectarea demnității copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului”. (4)

„Copiii au dreptul la îngrijire, siguranţă şi o bună creştere,  ei trebuie să fie trataţi cu respect în ceea ce priveşte propria lor persoană şi individualitate şi nu trebuie să fie supuşi la pedepse corporale sau orice alte forme de tratament umilitor.”(5)

Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este definită la art.197 din Codul penal ca fiind "punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul." Încălcarea acestei legi se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(6)

Interzicerea exercitării unor drepturi se referă la: drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea. (7)

Relele tratamente reprezintă privarea intenționată a copilului de drepturile sale, sau de satisfacerea nevoilor personale esențiale, de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. (8)

Copiii au dreptul la protecţie nu numai împotriva pedepsei corporale, ci şi împotriva tuturor celorlalte forme de pedepse sau tratamente degradante sau care implică cruzimea. Conform Art. 3 CEDO ,,Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante” - acest articol protejează persoana fizică împotriva oricărui act de tortură, a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Prin intermediul lui, Convenția asigură atât protejarea integrității fizice și psihice a persoanei, cât și a demnității ei.(9) După cum putem observa, acest articol nu se referă în totalitate numai la ceea ce afectează integritatea fizică, ci și integritatea mintală.

Tratamente inumane sau degradante, se referă la privarea de mâncare sau băutură, privarea de medicamente necesare  sau neacordarea tratamentului prescris de către medic atunci când lipsirea copilului de acest tratament îi poate înrăutăți starea de sănătate, legarea sau închiderea acestuia într-o încăpere, privarea de dreptul la joacă, dreptul de a merge la școală ș.a.m.d.

Tot aici se încadrează și abuzurile verbale care constau în denigrarea copilului (jigniri, etichetări), indiferent dacă este în particular sau în public, se suprapune cu noțiunea de abuz emoțional.

Abuzul psihologic asupra unui copil este definit în mod obișnuit ca un tipar comportamental al părinților sau al tutorilor care poate interfera grav cu dezvoltarea cognitivă, emoțională, psihologică sau socială a copilului. Abuzul psihologic asupra copilului constă în acte verbale sau simbolice folosite de-a lungul timpului de părinte sau tutore și care pot avea drept rezultat vătămări psihologice semnificative. Exemple în acest sens sunt țipetele, compararea cu ceilalți, blamarea, învinovățirea, manipularea și normalizarea abuzului din cauza statutului de minor.

Unii părinți își pot răni emoțional și psihologic copiii din cauza stresului, a abilităților parentale deficitare, a izolării sociale și lipsei resurselor disponibile ori a așteptărilor necorespunzătoare de la copiii lor.(10)

Conform LADO (Liga de Apărare a Drepturilor Omului), tratamentul degradant este acela când în opinia victimei, sau a celor din jur, ea a suferit ,,umilire sau înjosire care a atins nivelul minim de severitate”, acel nivel fiind stabilit de la caz la caz.(11)

Drepturile omului impun aceeaşi protecţie legală pentru copii ca şi pentru adulţi – în cadrul familiei sau oriunde altundeva. Legea în sine reprezintă un puternic mijloc educaţional, iar legislația pentru interzicerea pedepsei corporale trebuie, bineînţeles, să fie însoţită de educarea publicului şi a părinţilor. Interzicerea ar trebui să îi motiveze pe părinţi să caute metode pozitive de a-şi educa proprii copii.(12)

Cum va evolua un copil agresat la maturitate?

Violența fizică asupra copilului poate crea traume ce afectează dezvoltarea și interacțiunea socială, ce pot avea repercusiuni în copilărie, dar și în viața de adult.

Pe termen scurt copilul poate dezvolta sentimente de teamă, dificultăți de înțelegere și învățare, somnolență, coșmaruri, neîncredere, mânie și violență.

Odată cu înaintarea în vârstă, acesta poate manifesta predispoziție spre agresivitate, sentimente de inferioritate și comunicare dificilă. Poate ajunge la concluzia că violența este o formă de atașament între oameni.

Violența emoțională este la fel de nocivă în creșterea copilului deoarece aceasta  duce la o stima de sine scăzută, timiditate, neîncredere, ostilitate, anxietate, depresie, obsesii sau autoagresiune.

Copilul devine victimă și atunci când crește în cadrul unei familii unde violența a devenit un stil  de viață. Atunci când un părinte este victima unui abuz și copilul devine victimă din punct de vedere emoțional, existând posibilitatea ca acesta să ducă mai departe comportamentul violent odată cu înaintarea în vârstă.

Ce învață copilul atunci când ,,educarea” lui se face prin violență?

Acesta învață că:

• un copil nu merită respect

• binele se învață prin pedeapsă (la rândul lui va dori să îi pedepsească pe alții)

• violența reprezintă o manifestare a iubirii

• prin violență se rezolvă conflictele

• prin violență se câștigă respectul

• este o modalitate de a deține controlul

Pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte la potențialul lor maxim, părinții trebuie să le asigure: grijă şi afecţiune, să răspundă nevoii de iubire şi siguranţă a copiilor; să stabilească şi să respecte criteriile pentru un comportament bun, făcându-i să înţeleagă ce înseamnă un comportament nepotrivit şi să construiască un adevărat model pentru copii.

Aceştia au nevoie de fixarea unor limite şi de îndrumare atentă pentru propria lor siguranţă şi dezvoltarea propriilor valori.

Pentru a-i ajuta pe copii să înveţe a se comporta pozitiv, părinţii trebuie să le ofere o atenţie pozitivă, regulată, la toate vârstele, să se poarte aşa cum ar vrea să-i vadă pe copiii lor purtându-se, să comunice cu ei respectuos şi să le demonstreze cum să-şi rezolve conflictele într-o manieră constructivă. (13)

Ca și cadru legislativ cu privire la protecția copilului împotriva abuzului sau neglijenței, mai avem în vedere art. 94 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

,,(1) Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.

(2) Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.”

De asemenea, art. 95 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului este unul foarte important: ,,Sunt interzise săvârșirea oricărui act de violență, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.”

Încheiere

Fiind în perioada de dezvoltare atât fizica, cât și psihică, copii depind de adulți, ei au  nevoie de un spațiu sigur și protectiv în care sa se dezvolte armonios.

Într-o familie unde violența a devenit un stil de viață, copilului îi sunt neglijate nevoile de bază, precum: nevoia de siguranță, de viață ordonată și de afecțiune. Atunci când unul dintre membrii familiei are un comportament abuziv, acasă înseamnă frică.

Cunoașteți expresia „Este o mare diferenţă între a bate un copil şi a-i da o palmă iubitoare”?!

Diferenţa e irelevantă în faţa legii! Ambele intră în categoria violenţei şi ambele încalcă dreptul unui copil la respect. „O palmă iubitoare” este o contradicţie de cea mai joasă speţă. Această expresie aparent inofensivă este un paravan în spatele căruia se ascunde încălcarea unor drepturi.(14)

Conform unui studiu al Organizației Mondiale a Săntății desfășurat în România pe populația de studenți, a analizat corelația dintre experiențele abuzive din copilărie și coportamentele de risc la vârstă adultă. La acest studiu au participat 2088 de respondenți din 17 universităţi din ţară și a rezultat faptul că expunerea la abuzul fizic crește probabilitatea pentru:

•   Tentative de suicid

•   Fuga de acasă

•   Consum de droguri

•   Fumat timpuriu (15)

Este crucial să se creeze un mediu sigur și iubitor pentru copii, unde nevoile lor fundamentale sunt satisfăcute. Violența în familie poate avea efecte negative asupra dezvoltării lor fizice si psihice, iar abuzul poate afecta profund starea lor emoțională. Sprijinul si consilierea pot juca un rol esențial în schimbarea acestui tip de mediu familial.

Un articol semnat de către Adina Cătălina Emrea

---

(1) Abolishing corporal punishment of children, Council of Europe, June 2008, p.33

(2) Abolishing corporal punishment of children, Council of Europe, June 2008, p.35

(3) Abolishing corporal punishment of children, Council of Europe, June 2008, p.33

(4) Ciprian Raul Romițian, Dreptul Familiei, Manual de seminar,  Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2020, p.158

(5) Abolishing corporal punishment of children, Council of Europe, June 2008, p.33

(6) N.Volonciu, Noul Cod de Procedură Penală comentat, Ed.Hamangiu, Bucuresti, 2014, p.408

(7) N.Volonciu, Noul Cod de Procedură Penală comentat, Ed.Hamangiu, Bucuresti, 2014, p.410

(8) https://ro.wikipedia.org/wiki/Abuz_asupra_copilului#cite_note-ReferenceA-16, accesat la 12.12.2023

(9) Răzvan Horațiu Radu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curs universitar, Ed. Universul juridic, București 2021

(10) https://ro.wikipedia.org/wiki/Abuz_psihologic accesat la 12.12.2023

(11) https://ro.wikipedia.org/wiki/Abuz_asupra_copilului#cite_note-ReferenceA-16, accesat la 12.12.2023

(12) Abolishing corporal punishment of children, Council of Europe, June 2008, p.39

(13) Abolishing corporal punishment of children, Council of Europe, June 2008, p.24

(14) Abolishing corporal punishment of children, Council of Europe, June 2008, p.36

(15)  https://acumstii.ro/copiii/ accesat la 12.12.2023