Copilul în procesul de divorț

Articolul reprezintă opera exclusivă a autorului. Opiniile exprimate nu angajează sub nicio formă Ingenio.

Bianca-Sorina Meseșan Bianca este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este o fire meticuloasă, pasionată de drept civil și de drept notarial. A descoperit frumusețea acestor materii încă din anul în care a urmat, în cadrul Facultății, cursul de drept notarial.

Introducere

Orice măsură de ocrotire sau decizie cu privire la copil trebuie să fie luată conform principiului interesului superior al copilului. Astfel, autoritățile publice, organismele autorizate, precum și persoanele fizice sau juridice responsabile cu protecția copilului sunt obligate să respecte, să promoveze și să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituție și lege, în concordanță cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, și ale celorlalte acte internaționale în materie la care România este parte [1].

Raportul de anchetă psihosocială

Competența de a întocmi acest raport îi revine Autorității Tutelare, la solicitarea notarului public în vederea admiterii cererii de divorț. Raportul de anchetă se efectuează în cazul în care soții doresc pronunțarea divorțului pe cale amiabilă, iar din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopție rezultă copii minori. Prin urmare, raportul de anchetă psihosocială trebuie să cuprindă :

• datele privind familia (numele soților, vârsta acestora, domiciliul,

• declarațiile persoanelor implicate cu privire la raporturile dintre părinți, copiii lor minori etc.);

• datele privind minorii (nume, prenume, stare fizică și psihică);

• datele privind relația dintre părinți și minori ( implicarea părinților în creșterea și educarea minorilor, sprijinul altor persoane etc.);

• opinia autorității tutelare cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești și la stabilirea locuinței minorilor, cu respectarea interesului superior al acestora [2]

Acordul parental în procedura divorțului pe cale notarială

Rațiunea autentificării unei convenții a soților referitoare la exercitarea în comun a autorității părintești și stabilirea locuinței minorilor, are la bază respectarea interesului superior al copilului, soții fiind cei care pot proteja cel mai bine minorii de efectele divorțului, astfel încât, dezvoltarea lor armonioasă din punct de vedere psihic și fizic să nu fie afectată [3].

Pentru îndeplinirea interesului, convenția trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la :

• programul școlar al minorului și eventuala schimbare a unității de învățământ a acestuia;

• starea de sănătate a minorului;

• locuința minorului;

• cuantumul, modalitatea de plată și data la care urmează a fi executată obligația legală de întreținere;

• modalitatea de exercitarea a dreptului părintelui separat de copilul minor de a avea legături personale cu acesta (detalierea programului de vizită).

Pentru valabilitatea acordului, minorul care a împlinit 10 ani va fi ascultat în mod obligatoriu, în vreme ce minorul sub 10 ani va putea fi ascultat doar dacă notarul public consideră necesar acest lucru pentru soluționarea cauzei. Ascultarea minorului se va face în condițiile art. 264 alin. (1) Cod Civil. În consecință, opiniile minorului vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate.

Dreptul minorului de a fi ascultat, presupune posibilitatea acestuia de a cere și de a primi informații potrivit cu vârsta sa, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea orice decizie care-l privește [4].

Interesul superior al copilului

Pentru determinarea interesului superior al copilului se va avea în vedere :

• nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;

• opinia copilului, în funcție de vârstă și gradul de maturitate;

• istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice alta formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;

• capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

• menținerea relațiilor personale cu persoanele fața de care copilul a dezvoltat relații de atașament [5].

Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori

Potrivit art. 919 alin. (2) C. Proc. Civ. instanța este obligată să se pronunțe asupra exercitării autorității părintești și a locuinței copiilor după divorț, precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț.

Exercitarea autorității părintești

De regulă, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinților, însă există anumite situații în care instanța decide ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv fie de un părinte, fie de alte persoane. Astfel, autoritatea va fi exercitată de către un singur părinte în cazurile în care interesul superior al copilului este prejudiciat prin comportamentul celuilalt părinte (exemplu: alcoolism, boală psihică, dependență de droguri, violență, infracțiuni cu privire la viața sexuală etc.), ori, de către alte persoane când instanța hotărăște plasamentul copilului la o rudă sau la altă familie. Însă, în această situație este nevoie de consimțământul rudei, ori al familiei adoptive.

În privința bunurilor copilului, atunci când autoritatea este exercitată de către un părinte, tot el se va ocupa și de administrarea bunurilor, în timp ce în cazul plasamentului, instanța este cea care va stabili dacă administrarea bunurilor copilului va fi exercitată de către unul dintre părinți, ori de către amândoi (art. 399 alin. 2 C.civ).

Stabilirea locuinței minorului după divorț

Aceasta se va stabili după următoarele criterii

• vârsta și sexul copilului;

• starea de sănătate a părinților și a copilului;

• posibilitățile concrete ale părinților de a se ocupa personal de minor;

• posibilitățile materiale și modul în care părinții își exercită îndatoririle părintești [6].

În situația în care autoritatea părintească va fi exercitată de către ambii părinți, autoritatea tutelară este obligată să se pronunțe și în privința locuinței minorului după cum urmează:

• conform înțelegerii părinților, dacă este respectat interesul superior al copilului;

• dacă nu există înțelegerea părinților, ori, dacă ea există, însă încalcă principiul interesului superior al copilului, instanța va stabili după cum urmează:

Atunci când autoritatea părintească este exercitată de către un singur părinte, locuința copilului va fi stabilită la acel părinte, iar în situația în care autoritatea este exercitată de către o altă persoană, rudă ori de o instituție de ocrotire, locuința va fi la cel care exercită autoritatea tutelară.

Dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta

• în toate cazurile, părintele sau părinții separați de copil, au dreptul de a avea legături personale cu el;

• dacă părinții nu au stabilit modalitatea de exercitare a acestui drept, la cererea părintelui separat, instanța tutelară are competența de a o stabili;

• părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Iar dacă interesul superior al copilului nu este respectat, instanța tutelară poate limita exercițiul acestui drept;

• dacă autoritatea părintească este stabilită în favoarea unei rude, ori a altei persoane, părinții au dreptul de a avea legături personale cu propriul copil iar instața nu poate limita exercițiul acestui drept, decât dacă există motive temeinice și doar în condițiile legii, ținând cont de interesul superior al copilului [8].

Concluzii

Cu toate acestea, dacă interesul superior al copilului o impune, toate cele menționate anterior pot fi modificate de către instanța de tutelă la cererea oricărui părinte, a copilului, a unei rude, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului ori a procurorului [9].

Un articol semnat de către Bianca-Sorina Meseșan.

---

[1] Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

[2] Adina – Renate Motica, Oana – Elena Buzincu, Veronica Stan – Admiterea în notariat. Teste- grilă și sinteze teoretice, ediția a 9-a, Ed. Hamangiu, 2023, op. cit., p. 140

[3] Adina – Renate Motica, Considerații privind aplicarea principiului ocrotirii interesului superior al copilului în caz de divorț al părinților săi, Analele Universității de Vest Timișoara, Seria Drept, Vol. II, 2014, p. 131 – 145.

[4] A se vedea în acest sens art. 264 Noul Cod Civil.

[5] Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 2 alin. (6)

[6] Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Ioana Nicolae – Fișe de drept civil, Vol. 1, Ediția a 7-a, Ed. Hamangiu, 2022, op. cit., p. 445.

[7] A se vedea art. 400 Noul Cod Civil

[8] Art. 262 alin. (2) NCC.

[9] Art. 403 NCC.